Antropomorfismul în ornamentica populară românească

În diversitatea de modele ornamentale specifice artei populare românești un loc aparte îl ocupă motivele antropomorfe. Acestea nu au doar un rol estetic, ci sunt și o ilustrare a modului de viață, a preocupărilor și preferințelor creatorului popular. Prin intermediul lor, poate fi reconstituit întregul univers familial, social și spiritual al acestuia.

În privința vechimii acestor motive, este de ajuns să ne amintim de celebrul Gânditor de la Hamangia, ca să înțelegem că din cele mai vechi timpuri omul trăitor pe aceste meleaguri a fost preocupat să reproducă imaginea sa și a celor din jur în diferite ipostaze și moduri.

Siluete umane în diferite ipostaze și modalități de reprezentare și ipostaze se regăsesc pe toate formele de creație populară, de la piesele de vestimentație, cu precădere feminină, la țesăturile și obiectele de uz casnic și mobilier, până la decorul stâlpilor casei sau pridvorului.

Modul în care antropomorfismul este figurat în creația populară poate fi clasificat în două moduri: prin reprezentarea ființei umane integral sau parțial, prin diferite părți componente.

Motivul ochiului este, conform lui Nicolae Dunăre, una dintre cele mai vechi reprezentări antropomorfe din ornamentica tradițională românească. În lucrarea „Ornamentica tradițională comparată”, acesta menționează mai multe derivate ale acestui motiv: ochi cusuți pe dos, ochiți, patru ochi, cârnel cu ochi, ochi și sprâncene, ochi sau pupi. Acestea se regăsesc pe diverse piese de îmbrăcăminte, cum ar fi gulerul cămășii, dar și pe scoarțe, macaturi și straițe din zona Hunedoarei, din Oltenia și Muntenia, pe ștergare din Buzău, Vrancea și unele subzone ale Transilvaniei. În diferite părți ale țării ochiul este redat într-o stilizare proprie desenului liber pe diferite piese textile de uz casnic. 

O altă componentă antropomorfică întâlnită în ornamentica populară românească este mâna, un element cu bogate semnificații antropologice, mitice și estetice. Într-o formă puternic stilizată și geometrizată, mâna se regăsește pe piese textile de pe toată întinderea țării, dar și sculptată pe obiecte casnice, frontoane sau stâlpi de lemn.

Motivul inimă, și el geometrizat, apare pe unele cămăși femeiești și pe fețe de masă sau păretare transilvănene.

Chipul omului sau cap de țăran sunt două motive antropomorfe care sunt folosite la decorarea unor obiecte casnice și a stâlpilor porților sau caselor. În lucrarea „Motive decorative celebre”, Paul Petrescu afirmă: „Capul, și mai ales fața omenească, este reprezentat fie pentru valoarea sa proprie în ceea ce privește figurarea întregului prin parte, fie în imagini antropomorfizate ale soarelui și lunii, de pildă.” Trebuie remarcat că redarea soarelui cu chip uman întâlnită în ornamentica noastră populară se regăsește și la multe alte popoare europene, asiatice și andine.

Silueta umană apare, în mai multe ipostaze, pe diferite piese de îmbrăcăminte și pe textile decorative sau de uz casnic, în modele de sine stătătoare sau parte a unui decor mai complex. Cea mai simplă reprezentare umană este pe cămășile femeiești și pe catrințe, cu precădere din sudul țării, din Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Siluete feminine sau masculine sunt redate de obicei pe poalele cămășii, într-o înlănțuire ce pare scena unui dans popular.

În lucrarea „Arta populară românească”, Paul Petrescu și Geogeta Stoica dau două exemple în acest sens, descriind decorul a două ii din Vlașca. Prima dintre ele are cusut pe poale un model ce redă siluete masculine cu mâinile ridicate, separați de câte două semne solare. „Așa cum sunt înfățișați, neprinși de mâini, omuleții par a face pașii străvechiului «căluș», dans arhaic plin de misterele riturilor agrare ale fertilității.” Cea de-a doua ie, tot pe poale, are cusut un șir de siluete, „distingându-se prin triunghiul ce figurează fusta, se țin de astă dată de mână, ca în dansul fetelor”. Pe unele vâlnice și catrințe din sudul țării sunt figurate înșiruiri mixte, de siluete feminine și masculine, prinse în horă, motiv ce se regăsește și la alte popoare europene, dar și la cele andine.

Motivele antropomorfe mai apar pe ștergare și fețe de pernă, într-o figurare mai simplistă sau stilizată, iar pe covoare și scoarțe într-o reprezentare complexă, atât din punct de vedere a formei cât și a cromaticii și ansamblului în care sunt plasate.

Având la dispoziție o suprafață amplă pentru a-și expune viziunea artistică, creatorul popular a realizat pe scoarțe și covoare adevărate scene ale vieții casnice și sociale din satul românesc. Pe covoarele vechi oltenești, pe un fond ce reprezintă curtea casei sau câmpul, printre motive fitomorfe (flori, frunze, vrejuri sau spice), o siluetă masculină sau mai multe sunt înfățișate într-un desen riguros, ce redă inclusiv trăsăturile feței. Ansamblul este întregit de animalele care însoțesc țăranul în viața de zi cu zi: calul, câinele, vite și păsări de curte. Tot pe covoare oltenești și pe scoarțe din Moldova sau Maramureș apar și siluete feminine, figurate îndeplinind o muncă din gospodărie, cum ar fi torsul sau țesutul.

Grupuri de siluete masculine și feminine, redate stilizat, apar pe aceste țesături într-un ansamblu ce sugerează hora din zilele de sărbătoare sau adunările sătești, în fața caselor, care sunt reprezentate și ele, într-un șir ordonat.

Bărbații apar și în motivul Calul și Călărețul, care uneori include și pedeștri.

Figurile antropomorfe, cu precădere masculine, apar pe covoare și scoarțe românești și în cadrul modelului Pomul Vieții, alături de animale și păsări care păzesc fructele sau seva arborelui sacru.

Unii etnologi și antropologi consideră că figurile antropomorfe redate pe țesăturile din gospodărie, dar și cele sculptate pe obiecte casnice, pe stâlpii pridvorului sau ai porții nu reprezintă locuitorii casei/gospodăriei respective, ci strămoșii care ocrotesc acel loc.

Prin includerea propriei imagini și a celor din imediata sa apropiere în decorul obiectelor făurite de el, creatorul popular nu doar a diversificat și îmbogățit ornamentica populară, ci a dat și o altă dimensiune raportului dintre el însuși și rodul creativității și muncii lui.