Surse de documentare asupra portului popular din Transilvania
Ornamentica portului popular românesc fascinează orice privitor cu varietatea, bogăția și frumusețea motivelor ce o compun. Particularitățile regionale, odată descoperite, oferă o perspectivă mai amplă asupra creației tradiționale din domeniul vestimentar și modului în care universul spiritual și social al creatoarelor tradiționale se reflectă în aceasta.
Transilvania a avut o istorie tumultuoasă, în care semnificația termenului a fost de multe ori ajustată. În sensul cel mai strict, este Ardealul. La nord este Maramureșul, la nord-vest Crișana, iar la vest Banatul. Cel din urmă este actualmente o parte în România și o parte în Serbia, ceea ce îi dă o personalitate regională mai aparte. Totuși, în sens mai larg, toate aceste regiuni sunt Transilvania, ca una dintre treimile României.
De-a lungul secolelor, Transilvania a fost supusă la numeroase presiuni socio-culturale. Pe lângă populațiile de sași și secui transmutate forțat din interese politice, aceste meleaguri au fost străbătute de celți, de romani și de popoarele migratoare, dominate politic de austrieci și de maghiari. Toate acestea au influențat cultura populară, inclusiv vestimentația, care a devenit mai occidentală și interculturală. Toate acestea și multe altele fac documentarea portului popular din Transilvania foarte interesantă.
Amplă, explicită și bine documentată, lucrarea „Costumul popular românesc din Transilvania şi Banat” (Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, București,1959), realizată de Paul Petrescu, este un adevărat manual de etnografie, care descrie amănunțit veșmintele tradiționale românești, modul lor de realizare și decorare, începând din Țara Oașului, trecând prin Crișana și Banat, mergând până în inima Transilvaniei și până la hotarul său estic. Motivele decorative ce apar pe piesele vestimentare ale fiecărei regiuni sunt explicate pe larg, la fel și tehnicile de realizare aferente, iar textul este însoțit de fotografii și desene ce înlesnesc înțelegerea specificului local și compararea ornamenticii din mai multe zone.
În a doua jumătate a anilor ’50, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, București, a avut inspirația să publice o colecție de lucrări intitulată „Caiete de artă populară”. Colecția s-a referit la toate regiunile României, însă majoritatea volumelor au avut ca subiect portul popular din diferite zone ale Transilvaniei. Aceste lucrări sunt un adevărat tezaur de informații pentru studierea caracteristicilor vestimentației tradiționale autentice.
În această colecție, Cornel Irimie a realizat mai multe lucrări: „Portul popular din Țara Oltului, zona Făgăraș” (1956), „Portul popular din Țara Oltului, zona Avrig” (1957), „Portul popular din zona Perșanilor” (1958) și „Portul popular din zona Branului” (1960). Autorul prezintă caracteristicile costumelor populare, arătând notele comune ce le încadrează în unitatea portului popular românesc, dar și elementele morfologice specifice. Arată și modul în care ornamentica și tehnicile de realizare ale acestora au evoluat de-a lungul timpului și cum au fost influențate de intervenții din alte zone. Textul explicativ este însoțit de fotografii edificatoare ale tuturor pieselor vestimentare ce alcătuiesc costumul femeiesc și bărbătesc, inclusiv unele motive decorative și dispunerea câmpurilor ornamentale.
Continuând enumerarea cărților din aceeași colecție, „Portul buciumanilor din Munții Apuseni” (1957), volum realizat de Nicolae Dunăre, pune în evidență specificul veșmintelor tradiționale din zonă, insistând asupra originalității și simplității ornamenticii acestora și explicând modul de realizare și semnificația elementelor decorative.
Tot Nicolae Dunăre, în „Portul popular din Bihor” (1957), prezintă varietatea și bogăția ornamenticii pieselor vestimentare tradiționale din Crișana, analizându-le motivele decorative și cromatica, precum și tehnicile de realizare. Autorul explică influențele zonelor înconjurătoare și contextul istoric și social în care portul bihorean a evoluat de-a lungul timpului.
Romulus Vuia, în „Portul popular al pădurenilor” (1958), atrage atenția asupra originalității veșmintelor femeiești din ținutul Pădurenilor care, datorită izolării zonei, și-a păstrat caracteristicile originare, nealterate de influențe străine. Croiul, ornamentica și cromatica pieselor de îmbrăcăminte femeiești și bărbătești sunt descrise amănunțit și exemplificate prin fotografii și desene.
Același autor, în urma unui îndelungat studiu realizat pe teren, prezintă în lucrarea „Portul popular din Țara Hațegului” (1962) caracteristicile costumului tradițional din această regiune atât de importantă din punct de vedere istoric și etnografic. Elementele decorative sunt analizate și explicate pe larg, fiind exemplificate prin fotografii ale diverselor piese vestimentare, femeiești și bărbătești.
Nu în ultimul rând, tot în colecția ”Caiete de artă populară”, Tancred Bănățeanu a publicat „Portul popular din Țara Oașului” (1955). Lucrarea prezintă costumul tradițional din această parte a țării, scoțând în evidență originalitatea, simplitatea și pitorescul acestuia.
Binecunoscutul etnolog a extins această cercetare în lucrarea „Portul popular din regiunea Maramureș – zonele Oaș, Maramureș, Lăpuș” (Sfatul popular al regiunii Maramureș, Casa Creației populare, 1965). Autorul analizează fiecare piesă vestimentară în parte, explicând modul de realizare, tehnicile ornamentale și motivele care stau la baza decorului, punând accent pe elementele specifice fiecărei zone, precum și pe cele care disting creațiile vestimentare maramureșene de cele din restul țării.
În „Portul popular din județul Arad” (Editura Etnologică București, 2014, ISBN 978-973-8920-69-9), autoarea Elena Rodica Colța realizează o amplă expunere a elementelor ce definesc îmbrăcămintea tradițională din această zonă de confluență a Banatului cu Ardealul. Costumul popular din fiecare subzonă etnografică a județului este prezentat din punct de vedere al motivelor decorative, precum și a simbolurilor ce stau la baza acestora, al cromaticii și modului de îmbinare a elementelor decorative.
În „Arta populară din Munții Apuseni” (Editura Meridiane, București, 1981), Nicolae Dunăre alocă un capitol important portului tradițional din acest areal, exemplificând cu fotografii și desene ornamentica deosebită și simplitatea cromatică a pieselor vestimentare ce îl compun. Cămășilor femeiești din zonă li se acordă o atenție deosebită, prezentându-se modul inedit în care sunt decorate și motivele tradiționale care compun ornamentica acestora.
O lucrare antebelică realizată de Lucreția Brancovici, „Arta românească din Banat” (București, 1932), face o trecere în revistă a motivelor tradiționale ce compun ornamentica portului popular bănățean și explică modul de realizare și decorare a pieselor vestimentare, începând cu ceapsa, acoperământ al capului, dar și podoabă și terminând cu opregul și catrința.
În albumul „Portul popular românesc”, Alexandrina Enăchescu Cantemir prezintă o serie de costume tradiționale și detalii ale acestora din Bran, Săliște, Hațeg, Făgăraș, Hunedoara, Alba, Lunca Mureșului, Țara Moților, Banat etc.
„Ii și cămăși românești”, lucrarea Aureliei Doagă, ajută la identificarea elementelor decorative specifice diferitelor regiuni. Este explicat detaliat modul în care sunt realizate și decorate iile și cămășile bărbătești din Banatul de munte și cel de câmpie, din Arad și Bihor, precum și din zonele Hunedoara, Săliște, Munții Apuseni, Oaș, Maramureș, Năsăud și Târnave.
În lucrarea „Arta populară în Republica Populară Romînă: port, țesături, cusături”, realizată de Tancred Bănățeanu, Gheorghe Focșa și Emilia Ionescu, sunt redate, printre altele, și elementele decorative specifice costumelor populare transilvănene și bănățene.
Maria Bâtcă, în volumul „Costumul popular românesc”, prezintă în detaliu fiecare piesă vestimentară din zonele Pădureni, Hațeg, Bran, Năsăud, Rășinari, Maramureș, Huedin, Sălaj, Valea Bistrei, Oravița, Arad și Bihor.
Există referiri la portul popular transilvănean și în alte lucrări, mai generale, despre ornamentica vestimentației tradiționale românești.
Varietatea ornamenticii, cromatica diversă, modul armonios și echilibrat de îmbinare a elementelor decorative fac din veșmintele tradiționale românești din interiorul arcului carpatic un exemplu de frumusețe și, totodată, oferă celor interesați informații despre unitatea în diversitate a portului popular românesc.