Surse de documentare asupra portului popular românesc
Frumusețea și bogăția ornamenticii portului popular românesc sunt cunoscute în întreaga lume. Dincolo de valoarea estetică, ornamentica veșmintelor tradiționale este importantă pentru mesajele pe care le transmite, pentru simbolurile ascunse în motivele ornamentale care, odată descifrate, fac mai accesibilă înțelegerea creației populare de acest tip și resorturilor ce stau la baza ei.
De asemenea, este importantă cunoașterea elementelor decorative specifice fiecărei regiuni, putându-se astfel aprecia unitatea în diversitate a costumului popular românesc, fie el femeiesc sau bărbătesc.
Pe lângă lucrările generale despre arta populară românească, de-a lungul anilor au fost publicate și cărți despre domenii mai specifice. Datorită îmbinării dintre practic și frumos, obiectele de îmbrăcăminte au trezit cel mai mare interes.
Și în cazul veșmintelor există subdomenii: în funcție de zona geografică, de tehnica folosită etc. Totuși, unele lucrări au încercat să surprindă o imagine de ansamblu asupra portului popular românesc.
Alexandrina Enăchescu Cantemir, în albumul „Portul popular românesc” (Editura Meridiane, București, 1971), prezintă excelente ilustrații ale costumelor populare din diferite zone ale țării și detalii ale motivelor folosite în ornamentarea acestora. Cartea are textele în română, engleză, franceză, germană și rusă, dar acestea sunt sumare. Ilustrațiile au fost preluate din mai ampla lucrare „Portul popular românesc” (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1939) și din alte materiale ale autoarei.
Lucrarea Aureliei Doagă, intitulată „Ii și cămăși românești” (Editura Tehnică, București, 1982), este foarte utilă în identificarea elementelor decorative specifice portului popular. Bine sistematizată, cartea împarte fiecare regiune în zone mai restrânse, reușind să prezinte motivele tradiționale și modul de ornamentare a fiecărui tip de ie, referindu-se însă sumar și la celelalte piese ale costumului popular.
În ampla lucrare „Costumul popular românesc” (colecția „Albumul de artă populară”, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, București, 2006), Maria Bâtcă prezintă o tipologie generală a veșmintelor tradiționale românești, apoi scoate în evidență specificitatea fiecărei regiuni, exemplificând ornamentica, modul de realizare și plasare a motivelor decorative, precum și cromatica fiecărei piese vestimentare.
Lucrări dedicate artei populare românești alocă importante capitole portului tradițional, tehnicilor de ornamentare și motivelor decorative specifice diferitelor zone etnografice. Astfel, în lucrarea „Arta populară în Republica Populară Romînă: port, țesături, cusături” (Editura de Stat pentru literatură și artă, București 1957), realizată de Tancred Bănățeanu, Gheorghe Focșa și Emilia Ionescu, sunt redate, printre altele, și elementele decorative specifice unor costume populare. Motivele decorative specifice fiecărui loc sunt exemplificate prin numeroase fotografii ale mai multor piese vestimentare, femeiești și bărbătești, care aduc un plus de înțelegere modului în care oamenii din spațiul românesc și-au înfrumusețat veșmintele.
Paul Petrescu și Georgeta Stoica, în „Arta populară românească” (Editura Meridiane, București, 1981), într-un capitol dedicat ornamenticii costumului popular românesc, explică, prin comparație, modul de realizare și ornamentica pieselor vestimentare din toate zonele țării, începând cu acoperământul capului și terminând cu fotele și vâlnicele.
Boris Zderciuc, Paul Petrescu și Tancred Bănățeanu, în „Arta populară în România” (Editura Meridiane, București, 1964), descriu caracteristicile generale ale costumului popular românesc, motivele ornamentale, modul de plasare a cestora în cadrul compoziției și cromatica, exemplificând printr-o serie de fotografii specificul fiecărei regiuni.
Cu ajutorul lucrărilor enumerate mai sus putem înțelege mai bine ce diferențiază piesele vestimentare ale costumelor populare din diferite regiuni, dar și modul în care acestea se încadrează în unitatea portului tradițional românesc.