Costumul popular femeiesc din Muscel

Considerat unul dintre cele mai frumoase și unitare, portul din zona Muscelului a fost apreciat și imortalizat de-a lungul timpului de pictori ca Nicolae Grigorescu, Constantin Daniel Rosenthal, Franciszek Ejsmond etc.

Orășenii au început să-l remarce de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Casa Regală a României, prin Regina Elisabeta, care îndemna doamnele să-l îmbrace la balul Curții, și Regina Maria, care s-a fotografiat de mai multe ori înveșmântată în straie muscelene, l-a făcut și mai mult cunoscut.

Regina Maria cu ie musceleana - fotografie restaurata
Regina Maria îmbrăcată în portul muscelean

Marama purtată de femeile muscelene în zi de sărbătoare nu este doar o piesă vestimentară, ci, prin finețea țesăturii de borangic și a ornamentelor, poate fi considerată un element de podoabă. Este decorată cu motive mărunte, plasate doar la capete sau pe întreaga suprafață, în câmpuri romboidale, acestea fiind geometrice și florale. Sunt lucrate cu fir alb, roșu, albastru, galben, ori metalic, auriu sau argintiu.

O piesă importantă a costumului popular muscelean este ia. Croită simplu și încrețită la gât, în stilul dacic observat la sculpturile de pe monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Constanța, este evidențiată de bogăția ornamentelor,  în general de un contur mare, și de culorile mai sobre decât cele din alte zone, cum remarcă Florea Bobu Florescu în „Caiete de Artă populară. Portul popular din Muscel”.

Nicolae Griogorescu Taranca cu fuior
„Țărancă cu fuior”, în costum popular muscelean (pictură de Nicolae Grigorescu, 1874)

Spațiul destinat împodobirii este exploatat la maximum pe ia musceleană, acesta aflându-se pe guler, pe piept și mânecă, elementele de interes fiind altița (cusătura de pe umăr ce unește mâneca de părțile din față și din spate ale iei), încrețul, râurile (benzile orizontale de pe mânecă), șirurile de pe piept, bantă sau brețare (manșetă) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material). Unele ii sunt atât de bogat ornamentate, încât materialul din care sunt confecționate abia se zărește. Dar, așa cum observă Aurelia Doagă în „Ii și cămăși românești”, „această bogăție de ornamente se distribuie perfect echilibrat. Câmpurile largi de pânză se armonizează de minune cu cusătura plină, fastuoasă”.

În funcție de tehnica utilizată la împodobire, iile de Muscel se împart în ii brodate (cusute) şi ii alese în război. Ornamentele folosite în ambele tehnici sunt asemănătoare,  aceleași motive regăsindu-se pe ii, cu mici variații.

Cusăturile sunt realizate din materialele întâlnite în toate zonele țării: lână, arnici, mătase, fir de argint sau de aur şi beteală.

Franciszek Ejsmond Tanara romanca
„Tânără româncă”, în portul popular muscelean (pictură de Franciszek Ejsmond, 1885)

Motivele ornamentale sunt variate. Utilizat cel mai frecvent, motivul denumit fuşti sau fuște seamănă cu o ramură cu frunze așezate de-o parte și cealaltă, simetric. La fel de apreciate sunt și ornamentele denumite stâlpi sau uluci, aplicate pe piept sau pe mâneci, și ciarba, o linie șerpuită, ușor arcuită la punctele de curbură, de mare efect când este realizată prin îmbinarea a două fire de culori diferite.

Motive zoomorfe remarcate pe iile muscele sunt melcul, șerpeasca și șerpișorii. Șarpele este un simbol des întâlnit în creația populară românească, fie că este vorba de port, ceramică, ouă încondeiate sau obiecte de uz casnic, având, se pare, legătură cu vechile credințe de pe teritoriul țării noastre.

Un motiv cu un aspect deosebit este și cel denumit curcani, în care ornamentele sunt așezate în smocuri, dând impresia unui curcan înfoiat. Nu lipsesc nici ornamentele florale, cele mai apreciate fiind boboaca și potcovița.

În privința tehnicii folosite la realizarea cusăturilor, cel mai întâlnit este punctul cruce, cusătura pe fir și punctul bătrânesc, cu ajutorul căruia se realizează o broderie foarte apreciată, numită în rumânescuri, specifică zonei Muscelului. În această tehnică se utilizează un fir gros, lăsat afânat și se obţine un câmp uniform de broderie în relief. Conturul propriu-zis al motivului ornamental, realizat de obicei geometric, nu se poate distinge decât de aproape.

vechi costume muscelene
Vechi costume muscelene

Fota este piesa care completează costumul femeiesc muscelean, un dreptunghi ce se poartă strâns pe șolduri, punând în evidență silueta femeii. Dacă inițial fota era plină de sobrietate, țesută pe fond negru cu vergi (dungi), mai târziu au apărut fote cusute cu motive geometrice sau, mai rar, florale, dispuse în romburi mari și cusute în diferite culori: roșu, verde, mov, galben, iar în prezent firul metalic, argintiu sau auriu este nelipsit în ornamentica fotei. Rombul, pătratul, crucile stau alături de motivul numit coarnele berbecului (un simbol al fertilități legat și de înnoire și de renaștere), de stele de diferite forme și de S-ul ce reprezintă soarele pe poalele fotei, încadrate pe margini de benzi de linii drepte sau frânte.

Frumusețea, cromatica, bogăția ornamenticii și originalitatea costumului popular din Muscel l-au făcut remarcat, nu numai de oamenii simpli, în muzee sau purtat încă în zilele de sărbătoare, ci și de creatorii de modă, elementele acestuia regăsindu-se în colecții ale caselor de modă celebre.

Constantin Daniel Rosenthal Romania Revolutionara
„România Revoluționară”, cu ie musceleană (pictură de Constantin Daniel Rosenthal, 1848)

Ți-a plăcut articolul?

Dacă vrei să afli când mai publicăm un astfel de articol și nu te-ai abonat deja, o poți face chiar acum. Este gratuit și înseamnă mult pentru noi, ajutându-ne să continuăm.