Motivele ornamentale ale ceramicii de Horezu
Olăritul este o îndeletnicire practicată pe teritoriul țării noastre din timpuri străvechi. Dacă la început obiectele de ceramică au fost strict de uz gospodăresc, în timp, perfecționarea tehnicilor de realizare și decorare a dus la transformarea unora dintre acestea în piese menite să împodobească interiorul locuințelor țărănești.
Deși peste tot în țară s-a practicat, la un anumit nivel, meșteșugul olăritului, doar câteva centre s-au remarcat prin calitatea ceramicii, ornamentica sau cromatica pieselor realizate. Un astfel de centru este Horezu (sau Hurez, într-o formă mai veche), o așezare din județul Vâlcea, aflată odinioară la intersecția drumurilor comerciale și a traseelor de transhumanță, vestită pentru coloritul și finețea desenului pieselor ceramice realizate aici.
Vezi tot articolul