Calea ocolită – semnificațiile unui motiv simplu
În ornamentica populară românească se găsesc o serie de motive spectaculoase, de mare efect estetic, cum sunt cele fitomorfe, dar și cu o simbolistică importantă, comună mai multor popoare, cum este, de pildă, Pomul Vieții. Există însă pe toate tipurile de creație populară motive simple din punct de vedere morfologic, care nu atrag atenția, plasate adesea în cadrul unui model mai amplu, dar care sunt purtătoare de sensuri și simboluri deosebite.
Format dintr-o simplă linie ondulată sau frântă, motivul numit „calea ocolită” este reflectarea concepției creatorului popular despre viață, iar sensurile multiple pe care le conține fac trimitere la gândirea și cunoașterea acestuia. În funcție de zonă, de tipul de creație pe care apare și de imaginația creatorului, motivul se regăsește sub mai multe denumiri: cale rătăcită, cale încurcată, drum pierdut, cărare pierdută, cale șerpuită, calea laptelui, râu și altele. Indiferent de nume, motivul simbolizează destinul omului, drumul necunoscut pe care acesta îl parcurge în viață, dar și scurgerea timpului spre eternitate.
Vezi tot articolul